(continuare din numerele trecute)

Din prima zi de cand vedem lumina zilei si pana in ultima zi a existentei noastre pe acest pamant, suntem intr-un proces continu de invatare. Datele primite, stocate si prelucrate de mintea noastra prin acest neintrerupt proces al cunoasterii, se vor concretiza apoi in determinarea unor sentimente, in felul de comportament si de actiune al nostru.

Exista insa in viata noastra a tuturor o perioada de timp deosebita acordata pentru invatare - pentru unii mai scurta, pentru altii mai lunga -, in care primim de la semeni de ai nostri cu pregatire speciala (dascalii), o serie de notiuni care au menirea pe de-o parte sa ne ajute sa ne insusim o profesie, iar pe de alta parte sa ne dirijeze gandirea spre un standard moral si de comportament necesar in lumea in care traim. Fara nici un dubiu, este o nevoie imperioasa a fiecarui om de-a invata in mod sistematic si progresiv, pentru a putea astfel ajunge la un anumit nivel de cunostinte care sa-i permita sa-si ocupe un loc normal, firesc, in societate. Este de la sine inteles deci, ca cei care se ocupa de educarea si invatarea generatiilor care vin, sa fie oameni care au atins un nivel inalt de cunostinte, oameni pe care societatea i-a pregatit in mod special. Tocmai de aceea, profesorii si invatatorii sunt o patura a societatii carora li se da credit si ascultare in aproape toate aspectele vietii. Ei dealtfel sunt oameni apreciati, respectati si demni de urmat. Ba mai mult, asa cum a aratat un sondaj de opinie, dupa parinti, educatorii (profesori, invatatori) sunt cei care influenteaza nostalgic cel mai mult viata noastra. Acest lucru arata, daca mai era nevoie, ca dascalii nostrii au o inalta cota de credibilitate. Si nu este de mirare, din moment ce ei sunt mereu in varful piramidei cunostintelor umane, sunt oameni cu tact, oameni care transmit cu rabdare generatiei ce creste, tezaurul dobandit cu multa truda, al informatiilor.

Daca astfel de calitati caracterizeaza personalitatea acestor oameni, este oare corect si cinstit sa spunem ca si pentru invatatori si profesori, Biblia trebuie sa fie prioritatea preocuparilor lor? Li se poate pretinde si acestor contemporani sa nu neglijeze continutul unei carti scrise de oameni care nici pe departe nu au avut vastitatea pregatirii zilelor noastre? Se vede din continutul Bibliei ca Dumnezeu s-a ingrijit sa pregateasca si pentru cei cu educatia, indicii si probe ale existentei si lucrarii Sale pe pamantul nostru? Pot ei sa dobandeasca darul credintei care il ajuta pe om sa depaseasca sfera limitata a rationalului? Este oare oferta Bibliei pentru dobandirea vietii si fericirii eterne, valabila si pentru educatori? Raspunsul nu poate fi decat un, ABSOLUT DA! Iata de ce:

1.- In Sfanta Scriptura orice om, si cu atat mai mult orice instructor uman, poate vedea pe adevaratul, suveranul si idealul educator: DUMNEZEU. Multe fapte, evenimente si intamplari care au loc in societatea de astazi, se concretizeaza in rau, in pagube, in intristare si chiar in durere. Suntem socati si chiar revoltati uneori de ceea ce vedem si simtim. Ne vine greu sa intelegem si sa explicam lucruri care se petrec in lumea noastra. Paradoxul acestei situatii iese puternic in relief atunci cand privim acest aspect prin numarul mare de dascali pe care si i-a pregatit fiecare societate. Fara nici un dubiu ca toate comunitatile de oameni si-au pregatit dascali care sa invete pe cei mai tineri cat si pe cei mai putin instruiti, lucruri necesare, bune si folositoare. Si totusi comportarea si actiunile diametral opuse ale unora dintre noi, care au avut aceiasi invatatori si profesori, ar trebui sa-i oblige pe pedagogi - si nu numai pe ei -, sa-si explice cum se poate ca aceiasi instruire a lor sa dea nastere la doua tipuri complet diferite de caractere. Dar oricat s-ar stradui, ei nu vor putea da o explicatie corecta, fara sa puna la baza ceea ce spune autenticul Invatator, Dumnezeu. Biblia ne spune ca Dumnezeu dupa ce l-a creiat pe om si l-a asezat in gradina Eden, i-a facut si educatia necesara, spunandu-i: "Poti sa mananci cu placere din orice pom din gradina; dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit" (Geneza 2:16-17). In adevar aceste cuvinte ne arata ca Dumnezeu este initiatorul instruirii omului, si ca El i-a facut acestuia nu o instruire de complezenta sau de obligatie materiala, ci una cu delicatete, atentie si dragoste. Putem spune chiar ca omul a fost pregatit minutios de Dumnezeu pentru acest act educativ, prin inzestrarea lui cu capacitate de intelegere si rationament, precum si cu libertate de miscare, actiune si ascultare. Asadar, Dumnezeu s-a dovedit a fi nu numai primul educator, dar si adevaratul si idealul Invatator. Dar Dumnezeu a aratat ca este si Educatorul suprem, deoarece odata ce primii oameni (Adam si Eva) au nesocotit aceasta Invatatura a Lui, ei au avut de suportat consecintele, primind pedeapsa anuntata. Domnul Dumnezeu a ramas de-alungul istoriei umane, acelas pedagog consecvent. Marturia metodelor si actiunilor folosite de Dumnezeu cu caracter educativ in viata omenirii, nu poate fi tagaduita de nici un om sincer. In adevar, Biblia ne spune ca la inceput Dumnezeu s-a adresat unor oameni invatandu-i ce sa faca (Noe, Avram, Iacov, etc), a educat apoi un popor intreg (Israel), si a continuat sa-i instruiasca pe oameni prin diferiti prooroci, iar la momentul cel mai potrivit, El a vorbit oamenilor prin Fiul Sau, prin Domnul Isus Hristos (Evrei 1:1-2). In acest fel, Dumnezeu si-a dezvaluit si calitatea lui perpetua de Invatator. De acest nemuritor Invatator, fara indoiala, se cuvine si este necesar sa asculte orice invatator de pe pamant!

Crezi asta tu cel ce inveti pe altii si care vei avea candva un sfarsit aici pe pamant? Daca cumva te indoiesti de aceasta extraordinara calitate a lui Dumnezeu, atunci redau pentru tine, trei franturi de pasaje ale Bibliei care vorbesc tocmai despre acest lucru. Te rog sa te uiti cu bagare de seama ce frumos, admirativ si satisfacuti vorbesc scribii Bibliei despre

continuare pe pagina 8