Oricine iubeste o floare
						
		Oricine iubeste o floare
		e-aproape de-un sacru mister.
		Oricine se-opreste-n carare
		s-asculte un glas de izvoare
			e-aproape,
			aproape de cer ...
		
		Oricine iubeste seninul,
		cind soarele urca-n eter,
		oricine-si inalta suspinul,
		cind licare-n mare rubinul,
			e-aproape,
			aproape de cer ...
		
		Oricine pe muntii albastri
		priveste granitul sever,
		oricine pe cai de sihastri,
		strabate paduri de jugastri,
			e-aproape,
			aproape de cer ...
		
		Dar cine-a primit indurarea
		din ranile blindului Miel,
		acela e frate cu floare,
		cu riul, cu muntii, cu marea,
		si-orunde il duce cararea,
			tot cerul,
			tot cerul e-n el.